Ani de zile, românii au fost încurajați să meargă la vot ori de câte ori se organizau alegeri de către politicieni direct interesați de rezultat. Pentru prima dată, pariorii din România au motivația de a urmări cu interes aceste alegeri, în condițiile în care Efortuna a introdus pariurile pentru Alegerile Parlamentare Europene și Referendum. În secțiunea dedicată politicii, puteți găsi o serie de pariuri pe învingători, pe prezența la vot, pe rezultatul referendumului, dar și alte piețe speciale.
Șapte Oportunități de a Paria pe Alegeri și Referendum
Efortuna a introdus șapte categori diferite, iar jucătorii pot miza pe oricare dintre ele, fără a fi însă posibil să combine pariurile. Cele mai simple pariuri sunt pe câstigatorii alegerelor, unde PSD este principalul favorit, urmat la distanță de PNL și alianța USR+PLUS. Pariorii creativi pot miza pe procentul obținut, pe numărul de mandate, dar și pe duelul direct între partidele participante. O opțiune la fel de interesantă este aceea de a paria dacă partidele mai mici sau mai noi intră în Parlament, adică dacă obțin minim 5%.
Doar una dintre cele 7 secțiuni menționate mai sus se referă la referendum, unde pariurile se concentrează pe prezența la vot. Pentru a trece referendumul e nevoie să se prezinte la urne minim 30% dintre cetățenii cu drept de vot, însă procentajul pentru un pariu cu cota 1.85 este de 34.5%. În schimb, Efortuna ridică limita la 39.5% pentru prezența la Alegerile Parlamentare Europene. În acest moment, cotele indică șanse mai mari ca numărul voturilor să depășească acest procent, însă valorile se pot schimba până Duminică.